INTALNIREA
Camera Alexandrei era ravasita.Hainele ei erau aruncate pe jos,caietele si cartile imprastiate fara sens prin colturile camerei.Mama ei incerca sa o trezeasca.
-Alexandra trezeste-te… e tarziu…
-Vreau sa mai dorm…
-Trebuie sa mergi la facultate,draga mea.
Alexandra devenea din ce in ce mai nelinistita.Zambetul ei de dimineata se transforma brusc…pe chipul ei se citea o mare absenta a fericirii.Brusc,totul se naruia pentru Alexandra.Un val de tacere cruda patrundea prin fiecare colt al spatiului locuit de catre ea.
-Mama…ce e cu mine? nu mai simt nimic…
-La ce te referi cand spui asta,fata mea?
-Cineva ma cheama disperat sa merg la el…Nu mai simt nimic aici…e ca si cum as fi adormit si traiesc acum cel mai oribil cosmar posibil…
Lacrimile roze ii brazdau chipul palid.Umbra sfarsitului o prinsese din urma.
-Alexandra, ce s-a intamplat? ce inseamna asta?Te rog…Alexandra…
-Inseamna ca ma cheama,Cineva trebuie sa ma cunoasca si acel cineva e…
-Cine e?
In mintea Alexandrei se derula cu o viteza inumana,asemeni unui film,fiecare clip a ce trecuse din ziua anterioara.
-Florin…
-Cine e Florin??
Nu mai scoase niciun cuvant,se imbracase in graba si pleca de acasa…Tot drumul alergase, fara sa ii mai pese de ceva anume.Printre oameni nu vedea decat chipuri straine…mult prea straine…Era doar ea si vocile ei.
“Oare chiar am visat? Poate nu a fost un vis.Poate acest baiat exista.Eu trebuie sa il caut si atunci cand il voi regasi ma voi simti implinita.El e picatura mea de sublim”
Ajunse in parcul din vis.dar parcul era pustiu si mult prea trist…Nici urma de baiatul pe care l-a sarutat ieri…nici urma de viata.
Alexandra se speriase gandindu-se ca intreaga poveste nu era decat un vis,un alt vis.Se multumise mereu cu putinul.Acum,cand gustase din fructul fericirii,nu mai voia sa renunte.Ceva ii spunea ca era adevarat.Trebuia sa fie adevarat.Buzele ei inca purtau atingerea buzelor lui Florin.Ea trebuia sa il caute, sa il gaseasca,sa il vada,sa il mangaie,sa il sarute din nou.
Baiatul frumos din vis care era Florin,traia in sufletul ei,doar pentru ea.Alexandra era de multe ori singura.Nu avea frati iar prietenii nu o intelegeau.Stia ca nu avea decat o singura cale:sa mearga la Eusebiu,un baiat caruia ii purta multa afectiune si care ar fi putut sa o ajute.Cand avea depresii foarte puternice, el era singurul ei sprijin.
Intr-o lume in care Alexandra era singura,dar totodata inconjurata de o multime de oameni,iata ca exista o fiinta care sa o asculte,sau macar sa incerce.Alerga fara suflare pana la el.Singura ei speranta se intrupa in acel Eusebiu blond cu ochi caprui si inconjurat de mister asemeni unui copac vechi dintr-un parc uitat.
-Mi-e frica…stii…nu cred ca e doar un vis…
-Ce altceva ar putea fi? Gandeste-te…Poate Florin nici nu exista…
-Ba da exista..si ma asteapta pe mine,simt asta…stiu asta.
-Alexandra,delirezi…unde sa te astepte?
-Eusebiu…tu esti singurul care ma intelege si ma ajuta.Nu parasi,si incearca sa ma intelegi,Eusebiu.Macar tu…
-Alexandra,te confrunti cu o noua depresie…ai nevoie de ajutor.
-Da, probabil…dar auzeam voci….auzeam ca ma cheama.Imi spunea: “am nevoie de tine,vino aici…langa mine….”
-Trebuie sa….trebuie sa fi vazuta de un doctor…
Alexandra incepu sa tipe.Nu mai era ea.Reactiile ei erau socante.Eusebiu nu putea face nimic pentru a-I alunga obsesia bolnavicioasa.
-Eu nu sunt nebuna!!! Si ai sa vezi ca am dreptate.Azi la orele 18 voi fi in parcul acela…
-Si ce vei putea face? Nu intelegi…Florin e doar in mintea ta,e o iluzie creata de mintea ta bolnava si alimentata cu iluzii.Biata de tine…
-Nu-i adevarat..e real…chiar aseara l-am vazut….
-Esti intr-o stare proasta,Alexandra…in cazul asta chiar nu te mai pot ajuta…
-Atunci,lasa-ma sa plec…daca esti si tu ca si Tibi,Dana, Beatrice…nu mai vreau sa va mai vad vreodata.
Prietenii ei nu o puteau intelege.Erau mult prea diferiti.Obiectivitatea de care dadeau dovada,era exact ceea ce nici Alexandra,nici mintea ei bolnava nu detineau.Ei erau cu mult mai realisti decat ea,cu mult mai cufundati in activitatile de zi cu zi,punand accent pe aspectul uman al vietii.In ciuda diferentelor relatia dintre ei era una foarte placuta,si asta era tot ce conta.Alexandra, era de mica fascinata de mister.Citea cu placere carti despre parapsihologie si ezoterism.Ii placea sa vada filme horror care,chiar daca o inspaimantau,nu putea renunta la ele.Imaginatia ei era foarte bogata,atat de bogata,incat deseori spunea ca vede ingeri,ca ii viseaza si se plimba cu ei prin astral.Dar parintii fetei nu stiau ce se ascunde in bietul ei suflet,mai ales ca acasa avea un comportament oarecum normal.Nimeni nu o cunostea pe deplin pe Alexandra…nici macar prietenii ei nu o cunoasteau in totalitate.Desi in ultimul timp crize tot mai des manifestate,ei nu sesizau reactiile acesteia.I se spunea sa inceteze cu prostiile si aberatiile acelea,fiind jignita si batjocorita cu fiecare ocazie ce se ivea.Se simtea intr-adevar singura…atat de singura…Nu avea cu cine sa discute,cine sa o inteleaga.Fiind doar ora 13,se gandi sa mearga acasa.La ora 18,va fi desigur in parc.in asteptarea lui Florin.Cand reveni acasa,incepu sa scrie in jurnal:
05 iunie 2006
“Azi ma simt cea mai pustie fiinta.Totul e gol…pana si eu….pana si sufletul.Nimeni nu ma intelege,nimeni nu ma accepta asa cum sunt,cu ideile mele.Chiar daca par ciudata,chiar daca sunt.Sunt si eu o fiinta si in mintea mea se invart o multime de intrebari fara raspuns..E atat de rau ca vreau si eu un suflet langa mine? E ceva gresit ca vreau si eu sa fiu iubita? Cer oare atat de mult de la viata? Daca tot am aceasta viata,oare de ce trebuie sa sufar? Incotro ma indrept? Nimeni nu stie.Ei bine,atunci de ce e gresit ce fac eu acum? Simt ca Florin e viata mea.E sufletul pe care l-am asteptat atata timp… simt,si totusi nu pot sa ajung la el.Dar poate e adevarat ceea ce mi-a zis si ne vom vedea intr-o zi.Cand va fi asta?? .Dar totusi ma intreb,de ce mi-a vorbit asa? De ce vorbea despre moarte? Nu e o premonitie? Nu stiu…si nici nu gasesc raspunsul.Poate intr-o zi voi avea si acest raspuns..Tot ce stiu e ca voi uita incet incet de obsesia mea pentru Tibi.E mai bine sa fim doar prieteni.Il voi astepta pe cel care ma va completa intru toate..Voi astepta o minune.Si chiar daca va fi ceva de prisos,azi voi merge in parcul acela.Macar sa vad daca am sau nu dreptate.Dragul meu jurnal,as vrea sa ma odihnesc.Vom vorbi mai tarziu sau poate doar maine.”
Alexandra se intinse pe pat.Intr-o clipa atipi…
Florin, baiatul de ieri aparuse iar….
-Florin,te-am gasit din nou…
-Ti-am spus ca ne vom reintalni.Mai devreme sau mai tarziu…
-Unde suntem?
-Suntem in Oradea…la “Cafe Paris”…
-Stii, vroiam sa iti spun….saruti foarte bine.
-Multumesc de compliment.Ma faci sa ma simt stanjenit.
-Florin,oare tu chiar esti real?Spune-mi ca esti real.Eusebiu imi zicea ca esti doar o iluzie…Eu nu vreau sa cred asta…nu pot.
-Daca ma vei cauta mai bine,ma vei gasi…si vei sti ca sunt real…
-Dar unde sa te gasesc? Nici macar nu stiu de unde sa incep…
-Ti-am dat mai multe indicii…restul depinde doar de tine…aceste locuri in care m-ai vazut….acolo sa ma cauti…si ma vei vedea…
-Dar poate vei fi rece si distant…
-Nu crede asta…acum trebuie sa plec…ti-am zis….ne vom vedea in unul din aceste locuri….si nu uita de sufletul tau minunat,Alexandra.Ai grija de el.Nu lasa rautatea lumii sa il distruga.
Un zgomot ciudat o trezi pe Alexandra.Incerca sa mai adoarma si nu reusi.Gandul ca Florin exista nu ii dadea pace….
“Daca tot exista Florin,unde e el acum? Si de ce imi apare in vise? De ce imi spune vorbe fara sens? Doamne,da-mi un semn…te rog…daca exista baiatul asta fa-l sa vina azi in parc la 18.”
Mama ei era din nou ingrijorata.Alexandra nu voia sa ii spuna ceea ce se petrece cu ea.
-Alexandra,te rog, revino-ti…
-Din ce sa imi revin? Revino-ti tu….eu sunt normala,sunt mai bine ca oricand…si ceea ce spun eu nu sunt prostii….
-Azi nu pleci nicaieri daca vorbesti asa….
-Ba da am sa merg!Si nu ma poti tu impiedica sa nu merg!Florin trebuie sa existe.E a doua oara cand il intalnesc.
-Alexandra…trebuie sa mergem din nou la medic.
-Eu nu sunt nebuna!! Clar? Nu sunt nebuna!!! Tu esti nebuna deoarece crezi asta!!! Sunt perfect sanatoasa…nu ma vezi?? rad,plang,mananc,dorm…sunt absolut normala…voi nu intelegeti asta…si nu intelegeti cata nevoie am de iubire!!!!
Disperarea Alexandrei o speria enorm pe mama ei.Nu ii venea sa creada ca fiica ei ii putea vorbi asa…
Alexandra merse in camera ei si incepu sa tranteasa cartile si caietele pe jos,din nou.Dezordinea se reinstalase in camera fetei.
-”Nu mai suport, Doamne…nu mai suport…simt cum fiecare bucatica a sufletului meu e sfasiata.Ajuta-ma!Fa-ma sa imi revin!Ajuta-ma sa trec peste aceste greutati si adu putina iubire in viata mea.Niciodata nu Ti-am cerut ceva.Mereu m-am multumit cu putinul si cu resturile pe care le primeam din partea celorlalti.Te rog,Doamne,ai mila de sufletul meu.”
La orele 18,Alexandra era in parc.Acelasi parc trist,imbracat parca in doliu si aceeasi vreme mohorata.Langa ea aparuse Eusebiu.Blondul acela cu ochi albastri nu voia sa o lase singura.
-Sper ca te vei convinge ca nu e adevarat ce spui…
-Eu stiu ca nu.Florin exista!
-Alexandra, nu e nimeni aici.Nici urma de vreun baiat!Banca e pustie.La fel de pustie ca sufletul tau.
-Dar nu inteleg…de ce l-am visat?
-E doar imaginatia ta,Ale.
Alexandra avea lacrimi in ochi…nu accepta ca e doar imaginatia ei…
-Nu cred asa ceva.
Aceeasi voce de prima data ii soptea laconic:
-Nu plange….
-Vezi? am auzit o voce.Imi spunea sa nu plang…
-Alexandra, convinge-te.nu suntem decat noi doi aici….
In fata lor aparu un baiat…purtand o caciula albastra,inalt si frumos…
-Buna,Eusebiu,ce faci?
-Florin!Buna!Am iesit cu o prietena.
Alexandra incepu sa zambeasca…
-Esti tu!!!
-Poftim? Ne cunoastem?
-Da..sigur….din vis.
Florin incepu sa rada.
-Da…esti foarte simpatica..imi place.
-Nu ma mai recunosti?
-Ar trebui? intreba Eusebiu…
-Da…pai e el…baiatul de care ti-am spus.
-Imi cer scuze,Florin.continua Eusebiu.E foarte deprimata….dar nu e o idée rea sa va cunoasteti.Florin, ea e Alexandra,o buna prietena.
-Imi pare bine sa te cunosc!raspunse Florin…chiar daca e cam ciudata.
-Stiam ca am sa te gasesc…simteam asta.
-Nu inteleg….oricum…acum trebuie sa plec…mi-a parut bine.
-Nu,nu pleca…te rog…
Ochii tristi ai Alexandrei il intristau.
-Chiar trebuie sa plec…daca vrei mai putem vorbi si pe internet…
-Dar eu vreau sa vorbim in realitate.
-Atunci ne mai putem intalni..daca vrei!Oricum, nu am prietena,nu trebuie sad au socoteala nimanui,deocamdata.
-Da, sigur ca da….pot sa te sarut?
-Ddaa…
Alexandra saruta ambii obraji ai lui Florin.Era fericita ca l-a gasit, dar totusi trista ca nu a mai recunoscut-o.
-Te simti mai bine acum? intreba mirat Eusebiu.
-Foarte bine!A zis ca ne mai intalnim.Iti dai seama?
-Gata? a trecut iubirea pentru Tibi?
-Cam da…nu are rost sa imi fac iluzii.El nu ma poate privi decat ca o simpla amica.Am inteles asta …
-Ma bucur pentru tine.
-Totusi e ceva ciudat la Florin.In vis vorbea cu mine altfel…in realitate pare un baiat diferit.
-Alexandra, termina te rog cu aberatiile.
-Dar tu mereu m-ai ajutat, acum de ce nu o poti face?
-Vorbesti prostii.Nu au sens…nimic din ce spui nu are sens…faptul ca l-ai visat…ca e el pentru tine.
-Da..pentru tine nu are sens…dar pentru mine are.
-Mai bine incearca sa iti revii.
-Imi dai ID-ul de Y!M al lui Florin?
-Ti-l voi da.
Dupa ce Alexandra ajunse acasa,se putea citi fericirea pe chipul ei.Incepu sa scrie din nou in jurnal:
“Am ajuns acasa, fericita ca l-am gasit pe Florin, asa cum am sperat.Stiu ca el e cel ales de catre Dumnezeu pentru a-mi fi alaturi.Acum ca l-am vazut, mi-am dat seama de acest lucru.Sunt foarte fericita,mai ales ca el vrea sa ne mai intalnim. Doamne iti multumesc…”
Se puse pe pat si adormi iar…dar visele ei nu aveau nicio legatura cu realitatea…
