VISUL ALEXANDREI
“Viata uneori pare atat de fragila.Nici nu ne dam seama cand trece”.Asa gandea Alexandra,o fata draguta, dar simpla.Oricum,pentru ea nu contau atat de mult bunurile materiale,ci mai mult conta sufletul.Era fericita cu ce se intampla in viata ei.Avea totul.Totusi ceva o facea sa se indoiasca de existenta ei:Iubirea…nu gasea nicio cale de iesire.
“Fara iubire nici macar animalele nu supravietuiesc. Oare unde e jumatatea mea?.Unde esti tu,iubire? Vino in viata mea.Vreau sa iti simt mangaierile,trupul,saruturile.Mai mult decat viata,atat te-as iubi.”
Plimbarea in parc ii facuse mult bine.Era atat de trista incat si cerul ii impartasea durerea.Incepuse sa ploua,iar in sufletul ei lacrimile nu incetau sa curga.Fierbinti si dureroase,se prelingeau pe fata ei.Se opri pe o banca in parc.Lumea din jurul ei nu mai era aceeasi.Nici macar nu observa baiatul care statea langa ea…
-Nu mai plange….
Alexandra auzea aceste cuvinte parca venite de undeva,din sufletul ei.Nu realiza cine le rostise.
-Nu ma pot opri din plans…
Vantul incepu sa isi faca simtita prezenta.Fata simtea ceva ciudat in inima ei.Ceva nu o lasa sa plece de acolo,tintuind-o pe acea banca rece si straina.
-Daca vrei te pot ajuta.Spune-mi…de ce plangi?
- Nimeni nu ma poate ajuta.Cel mai bine ar fi sa nu mai exist.
-Asa gandesc si eu.Am multe probleme ,si nu-mi doresc decat sa mor…un pistol cu un glonte in el m-ar linisti si m-ar scapa de necazuri.
-Si tu ai probleme?
-Da…mult mai multe decat si-ar putea inchipui cineva vreodata.
-Eu sufar din cauza dragostei…
-Asta va trece,vei vedea…
Baiatul se ridica de pe banca.
-Nu mi-ai spus cum te numesti…
-Eu sunt Florin.
-Imi pare bine,Florin…eu sunt Alexandra…
-Daca vrei ne putem plimba…si mai discutam…
Fata ezita la inceput,dar apoi se gandea ca nu ar putea sa ii dauneze aceasta plimbare cu un strain.
Pe chipul ei inflorea un boboc de speranta.”Doamne,oare el e?”
-Unde locuiesti,Alexandra?
-In Decebal…pe Splai…
-Eu stau in Rogerius,langa clubul Dives…
-Am fost acolo de multe ori…
-Eu nu prea merg…sunt o persoana singuratica….Si nu imi place sa vad atatia oameni intelegandu-se bine si distrandu-se in exces….
-Nici eu nu sunt adepta distractiei.
Ploaia incepu sa se opreasca.Cei doi tineri se priveau tot mai des.Suferintele lor ii apropiau….Era deja tarziu,iar fata trebuia sa ajunga acasa.
-Eu trebuie sa plec…sper sa ne mai vedem…
-Si eu sper,daca nu aici…sigur undeva ne vom mai vedea…
-Ce vrei sa spui cu asta?
-Undeva,candva vom mai vorbi.
-Cand?
-Intr-o zi,cu nori sau soare….
-Eu vreau sa ne mai intalnim si maine.Imi face atat de bine sa stau de vorba cu tine…
-Maine? Ce cuvant sacru….maine….
-Am spus ceva gresit? Nu te mai inteleg…
-Nimeni nu ma poate intelege….
-De ce spui asta? Ma sperii…sa stii ca eu te vad ca fiind o persoana foarte speciala…chiar daca nu am schimbat decat cateva cuvinte….
-In fata mortii nu mai am curaj….
Alexandra incepu sa inteleaga….
-Aceleasi lucruri le cred si eu…ce mult semanam….stii… cand eram mica,visam de multe ori ca mor si ajung intr-un loc mai frumos decat aici pe Pamant.Vedeam ingeri peste tot, frumusete rapitoare…era magnific…
-Eu nu prea visam.Dar stiu sigur ca acolo unde vom ajunge intr-o zi va fi mult mai bine decat aici.Suferinta e doar pe Pamant,nu si in Cer.
-Ai dreptate.De aceea, sa ne vedem si maine.Vrei?
-Da…ne vedem si maine la aceeasi ora…te voi astepta…
-Voi fi aici.
Fata se apropia de Florin…si il saruta.
Nimic nu mai era la fel…Sarutul lor a aprins acea candela a iubirii…si poate ei habar nu aveau…
